Ca in fiecare vara, pe toata perioada vacantei de vara, parintii au decis sa imi faca o surpriza pentru a avea parte de o vacanta minunata De data aceasta, considerand ca sunt deja mai maricica au zis ca este momentul sa imi petrec aceste trei luni, la bunici, de data asta singura, fara vreunul dintre ei.
Surprizele adevarate vor veni mai tarziu in poveste.
Zis si facut. M-au impachetat frumos si in primul weekend al vacantei au hotarat ca ma transporte pana acolo. Zona frumoasa, deluroasa si plina de gradini pline cu flori pe care fetita din mine abia astepta sa le cutreiere pas cu pas. Bunica, draga de ea, ma astepta cumva emotionata, pentru ca desi era bucuroasa ca o sa fiu acolo cu ea timp de trei luni stia ca si-a asumat o responsabilitate foarte mare, din moment ce niciunul dintre parinti nu va fi prezent acolo ca sa ma poata supraveghea cum trebuie.
Deci aveam aproximativ 10 ani, nu mai fusesem singura doar cu bunica la tara, mereu, daca am stat mai mult de un weekend, mama a stat si ea cu mine si am alergat colinele si ne-am bucurat de aerul curat impreuna.
Totul, dar totul a fost minunat pana in ziua in care bunica m-a trimis in patul sa iau o farfurie de porumb pentru purcei. Fericita ca mi-a incredintat o treaba serioasa am dat fuga, numai ca atunci cand am intrat un soricel nazdravan a si tasnit si m-am speriat ingrozitor. Nu stiam nici eu cum sa tip mai tare si cum sa fug mai repede. Bunica auzindu-ma a dat fuga sa vada ce s-a intamplat. Cred ca ii inghetase inima saraca. Am intrebat-o ce cauta sobolanu, soarecul ala acolo, si de ce m-a trimis acolo daca stia ca o sa patesc asa ceva! Doamne ce copil eram! Spre seara abia am reusit sa ma mai calmez, cand bunica mi-a promis ca o sa caute solutii pentru combaterea rozatoarelor: sobolani, soareci ca sa nu ma mai speri si altadata. Si o pisica! Dar nu o sa las totul in mainile ei, ci o sa caut si eu o firma care sa se ocupe cu deratizare Bucuresti si poate oamenii aia o sa fie suficient de amabili incat sa se deplaseze pana la ea ca sa rezolve problemele.
Barbatii si florile
Mi-am dat seama de curand ca toti copii,baietii,barbatii din viata mea nu mi.au daruit flori,nu stiu daca este o chestie barbateasca dar incepe sa ma calce pe nervi.
Prima mea relatie la 17 ..pfai ce momente.o viata in roz dar cu stropi de negru,lucruri facute aiurea,biletele,inimioare si alte abureli numai flori nu.
Probabil erau scumpe..si nu meritam sa fure de la parinti lui 50 mi sa.mi ia o floare,in schimb tigarile erau pe primul loc pt el.
Andrei…draga….in oras avem si florarie nu doar tutungerie !
Bun..
Dupa o perioada lunnnnga de stagnat,,am dat de distractie,de la copii am trecut la baieti..care bineinteles nu.si permiteau sa cumpere flori dar isi permiteau sa iasa cu mai multe tipe o data.
Si cu toate astea m.am decis ca nu imi plac relatile de lunga durata si am dat pe distractie,discoteci,chefuri la cabane si mai ales agatat ,tras dupa mine si dat liber(uitand sa .i sun a doua zi) :)) baietii stiu despre ce vorbesc!
Vara ..bac..
Am amintiri misto de la bac..proba orala la romana…eu cu pantofi,pantaloni de costum si camasa,iar in geanta costumul de baie mov si o crema de soare..ma certam cu colege sa ma lase pe mine prima in sala..pt ca pierdeam masina care ma ducea la Weekend,bineinteles ca nu ma credeau si erau tare mirate cat chef am de bac.Asa am continuat 2 sapt ..proba-weekend!
Bineinteles ca flori de la cuceririle mele nu am avut parte…o singura persoana a incercat ceva..dar nu ia iesit..a fost ceva de genu lumanari si petale de trandafir din hol pana in dormitor..in dormitor soul music si vin,dupa 20 min cand am vazut de fapt ce vroia…m.am dus acasa :P
Nici in ziua de azi nu primesc flori..dupa cum am zis mai devreme,e o chestie barbateasca..si de multe ori prosteasca :D
Sper sa.mi scrieti voi barbatii carei chestia cu florile? Ce e rau in puritatea unei flori daruite cu drag unei persoane dragi?..sa ma faceti si pe mine sa inteleg de ce stau florile in magazine si se usuca iar voi nu le cumparati niciodata..lasam la o parte ocazii de genu nunta,terminare liceu,facultate,etc
Prima mea relatie la 17 ..pfai ce momente.o viata in roz dar cu stropi de negru,lucruri facute aiurea,biletele,inimioare si alte abureli numai flori nu.
Probabil erau scumpe..si nu meritam sa fure de la parinti lui 50 mi sa.mi ia o floare,in schimb tigarile erau pe primul loc pt el.
Andrei…draga….in oras avem si florarie nu doar tutungerie !
Bun..
Dupa o perioada lunnnnga de stagnat,,am dat de distractie,de la copii am trecut la baieti..care bineinteles nu.si permiteau sa cumpere flori dar isi permiteau sa iasa cu mai multe tipe o data.
Si cu toate astea m.am decis ca nu imi plac relatile de lunga durata si am dat pe distractie,discoteci,chefuri la cabane si mai ales agatat ,tras dupa mine si dat liber(uitand sa .i sun a doua zi) :)) baietii stiu despre ce vorbesc!
Vara ..bac..
Am amintiri misto de la bac..proba orala la romana…eu cu pantofi,pantaloni de costum si camasa,iar in geanta costumul de baie mov si o crema de soare..ma certam cu colege sa ma lase pe mine prima in sala..pt ca pierdeam masina care ma ducea la Weekend,bineinteles ca nu ma credeau si erau tare mirate cat chef am de bac.Asa am continuat 2 sapt ..proba-weekend!
Bineinteles ca flori de la cuceririle mele nu am avut parte…o singura persoana a incercat ceva..dar nu ia iesit..a fost ceva de genu lumanari si petale de trandafir din hol pana in dormitor..in dormitor soul music si vin,dupa 20 min cand am vazut de fapt ce vroia…m.am dus acasa :P
Nici in ziua de azi nu primesc flori..dupa cum am zis mai devreme,e o chestie barbateasca..si de multe ori prosteasca :D
Sper sa.mi scrieti voi barbatii carei chestia cu florile? Ce e rau in puritatea unei flori daruite cu drag unei persoane dragi?..sa ma faceti si pe mine sa inteleg de ce stau florile in magazine si se usuca iar voi nu le cumparati niciodata..lasam la o parte ocazii de genu nunta,terminare liceu,facultate,etc
Hommage à…
Visez că sunt o armată pe un câmp unde zăpada scrâșnește. Din când în când, ne fâlfâie pe deasupra o pasăre fără nume care ori și-a pierdut direcția, ori vine din altă lume, să ne-o redea nouă.
Ce asediem? Zi după zi, stăm în corturi și așteptăm. Dimineața ieșim să adunăm vreascuri. Suntem înghețați bocnă. Comandantul tace. Bem sânge de iapă. Noaptea, îi aud pe tovarășii mei cum strigă prin somn. Se viseaza bătând mingea, se visează alergând pe dealurile de la Ulan Bator. Mama, mama, sunt aici, prinde-mă, strigă prin somn.
Mingea e căpățâna unuia din dușmanii tradiționali. După ce ne săturăm de fotbal, o vom folosi drept cupă pentru a bea din ea sângele iepelor, din ce în ce mai gros acum în timpul iernii.
E iarnă. Am mai spus asta? E multă iarnă. Ce așteptăm? Comandantul tace. Cetatea pe care o asediem n-a fost văzută de nimeni, datorită cețurilor. Numai de comandant. Și el tace.
Spargem gheața care acoperă susurul izvoarelor. Acolo dedesubt dăm de apă vie. Când o bem, ne îngheață pumnii și plămînii. Totuși o bem în fiecare dimineață, după ce am adunat vreascuri. Spargem gheața și o bem.
Noaptea stelele par niste săgeți muiate în otravă. Așteptăm. Comandantul tace. În întuneric, răsuflarea iepelor îmi aduce aminte de vorbele proorocului.
Peste circa opt sute de ani, spune el, se va naște un pictor care va picta răsuflarea iepelor, iarna, în toiul nopții, lângă corturile noastre.
Ce este aceea un pictor, îl intrebăm. Proorocul ridică din umeri. Nu știe. Nu știe de unde îi vin cuvintele, gândurile. Comandantul tace. Bem în continuare sângele iepelor, din ce în ce mai puțin și mai gros. Spargem gheața. Adunăm vreascuri. E iarnă mereu.
Mama, mama, strigă Tulgun prin somn. Eu îl ascult și mă gândesc că mama lui Tulgun a murit când Tulgun avea șapte ani. În timpul zilei nu-și amintește nici măcar cum arăta. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani se va naște un pictor care o va picta pe mama lui Tulgun, așa cum îi apare în fiecare noapte, alergând după el pe dealurile înverzite de lângă Ulan Bator.
Când îl întrebăm ce este aceea opt sute de ani, ridică din umeri. Așteptăm. Comandantul privește în depărtare și tace.
Proorocul spune că peste circa opt sute de ani un pictor îmbrăcat într-un pulovăr negru pe gât va picta pasărea fără nume care fâlfâie în fiecare dimineață pe deasupra câmpului de bătălie. Ce este aceea pulovăr pe gât, întrebăm noi, dar numai ca să treacă timpul, fiindcă știm că proorocul va ridica din umeri.
Dimineața Tulgun adună vreascuri și ciripește ca o pasăre cu capul galben. Își amintește ciripitul păsărilor pe dealurile de lângă Ulan Bator la venirea primăverii. Bem sângele iepelor. Cum arăta oare mama lui Tulgun? Fiecare își dă cu presupusul. Tulgun tace. Cum putea să arate? Ca o femeie de la noi. Cozi lungi și fuste cu miros de capră.
Proorocul spune că peste circa opt sute de ani femeile nu vor mai arăta la fel, nici dealurile înverzite de lângă Ulan Bator. Uneori am chef sa-l strâng de gât pe prooroc, spune Tulgun.
Pe de altă parte, fără el, iarna asta și tacerea comandantului ar fi și mai lungă. Lasă-l să vorbească, ne mai distrăm și noi. Proorocul privește în zare și începe să necheze ca iepele.
Fiecare dintre noi poate imita la perfecție glasul câte unui animal. Tulgun, ciripitul păsărelelor de primăvară, proorocul, iepele, eu, chițăitul șobolanului de câmp, și așa mai departe. Seara, proorocul mai și cântă uneori. Cântă niște cântece pițigăiate cu glas de femeie. Sunt mama lui Tulgun, zice, băiețelul meu, să fii cuminte. Toate astea n-au nicio noimă, spune Tulgun și se ridică și iese din cort mânios.
Iese și se pișă în zăpadă lângă iepe. Îi place să facă figuri în zăpadă cu pișatul lui cald. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani se va naște un pictor care va picta figurile pe care le face Tulgun în zăpadă când se pișă noaptea lânga iepe. Dimineața privim figurile pe care le-a făcut Tulgun în zăpadă și ne întrebăm ce prevestesc. Toată ziua bea apă și sângele iepelor ca să poată să facă figuri noaptea în zăpadă cu pișatul lui cald. Așteptăm. Comandantul tace. Peste circa opt sute de ani, începe proorocul. Nimeni n-are chef să mai întrebe ceva.
Într-o bună zi dacă iarna o ține tot așa, Tulgun o să-i ia gâtul proorocului. O să-i bea sângele și o să facă figuri cu sângele lui pe zăpadă. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani un pictor într-un pulovăr negru pe gât va picta figurile pe care le face Tulgun în zăpadă cu sângele roșu al proorocului. Proorocul nostru e nebun. Comandantul tace. Nici măcar fotbal nu avem cu ce să jucăm.
Ce asediem? Zi după zi, stăm în corturi și așteptăm. Dimineața ieșim să adunăm vreascuri. Suntem înghețați bocnă. Comandantul tace. Bem sânge de iapă. Noaptea, îi aud pe tovarășii mei cum strigă prin somn. Se viseaza bătând mingea, se visează alergând pe dealurile de la Ulan Bator. Mama, mama, sunt aici, prinde-mă, strigă prin somn.
Mingea e căpățâna unuia din dușmanii tradiționali. După ce ne săturăm de fotbal, o vom folosi drept cupă pentru a bea din ea sângele iepelor, din ce în ce mai gros acum în timpul iernii.
E iarnă. Am mai spus asta? E multă iarnă. Ce așteptăm? Comandantul tace. Cetatea pe care o asediem n-a fost văzută de nimeni, datorită cețurilor. Numai de comandant. Și el tace.
Spargem gheața care acoperă susurul izvoarelor. Acolo dedesubt dăm de apă vie. Când o bem, ne îngheață pumnii și plămînii. Totuși o bem în fiecare dimineață, după ce am adunat vreascuri. Spargem gheața și o bem.
Noaptea stelele par niste săgeți muiate în otravă. Așteptăm. Comandantul tace. În întuneric, răsuflarea iepelor îmi aduce aminte de vorbele proorocului.
Peste circa opt sute de ani, spune el, se va naște un pictor care va picta răsuflarea iepelor, iarna, în toiul nopții, lângă corturile noastre.
Ce este aceea un pictor, îl intrebăm. Proorocul ridică din umeri. Nu știe. Nu știe de unde îi vin cuvintele, gândurile. Comandantul tace. Bem în continuare sângele iepelor, din ce în ce mai puțin și mai gros. Spargem gheața. Adunăm vreascuri. E iarnă mereu.
Mama, mama, strigă Tulgun prin somn. Eu îl ascult și mă gândesc că mama lui Tulgun a murit când Tulgun avea șapte ani. În timpul zilei nu-și amintește nici măcar cum arăta. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani se va naște un pictor care o va picta pe mama lui Tulgun, așa cum îi apare în fiecare noapte, alergând după el pe dealurile înverzite de lângă Ulan Bator.
Când îl întrebăm ce este aceea opt sute de ani, ridică din umeri. Așteptăm. Comandantul privește în depărtare și tace.
Proorocul spune că peste circa opt sute de ani un pictor îmbrăcat într-un pulovăr negru pe gât va picta pasărea fără nume care fâlfâie în fiecare dimineață pe deasupra câmpului de bătălie. Ce este aceea pulovăr pe gât, întrebăm noi, dar numai ca să treacă timpul, fiindcă știm că proorocul va ridica din umeri.
Dimineața Tulgun adună vreascuri și ciripește ca o pasăre cu capul galben. Își amintește ciripitul păsărilor pe dealurile de lângă Ulan Bator la venirea primăverii. Bem sângele iepelor. Cum arăta oare mama lui Tulgun? Fiecare își dă cu presupusul. Tulgun tace. Cum putea să arate? Ca o femeie de la noi. Cozi lungi și fuste cu miros de capră.
Proorocul spune că peste circa opt sute de ani femeile nu vor mai arăta la fel, nici dealurile înverzite de lângă Ulan Bator. Uneori am chef sa-l strâng de gât pe prooroc, spune Tulgun.
Pe de altă parte, fără el, iarna asta și tacerea comandantului ar fi și mai lungă. Lasă-l să vorbească, ne mai distrăm și noi. Proorocul privește în zare și începe să necheze ca iepele.
Fiecare dintre noi poate imita la perfecție glasul câte unui animal. Tulgun, ciripitul păsărelelor de primăvară, proorocul, iepele, eu, chițăitul șobolanului de câmp, și așa mai departe. Seara, proorocul mai și cântă uneori. Cântă niște cântece pițigăiate cu glas de femeie. Sunt mama lui Tulgun, zice, băiețelul meu, să fii cuminte. Toate astea n-au nicio noimă, spune Tulgun și se ridică și iese din cort mânios.
Iese și se pișă în zăpadă lângă iepe. Îi place să facă figuri în zăpadă cu pișatul lui cald. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani se va naște un pictor care va picta figurile pe care le face Tulgun în zăpadă când se pișă noaptea lânga iepe. Dimineața privim figurile pe care le-a făcut Tulgun în zăpadă și ne întrebăm ce prevestesc. Toată ziua bea apă și sângele iepelor ca să poată să facă figuri noaptea în zăpadă cu pișatul lui cald. Așteptăm. Comandantul tace. Peste circa opt sute de ani, începe proorocul. Nimeni n-are chef să mai întrebe ceva.
Într-o bună zi dacă iarna o ține tot așa, Tulgun o să-i ia gâtul proorocului. O să-i bea sângele și o să facă figuri cu sângele lui pe zăpadă. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani un pictor într-un pulovăr negru pe gât va picta figurile pe care le face Tulgun în zăpadă cu sângele roșu al proorocului. Proorocul nostru e nebun. Comandantul tace. Nici măcar fotbal nu avem cu ce să jucăm.
Balerine
Astăzi sunt fascinată de muzica din Amelie. Mi-am amintit că la spectacolul de balet, o grupă a dansat pe o melodie de pe coloana sonoră a filmului. Îmi plac valsurile, mă fac să visez in timp ce ma joc pe miniclip . Când începe un vals îmi imaginez o balerină ieşind uşor pe muzică dintr-o cutiuţă de bijuterii. O cutiuţă aşezată pe un pervaz al unei camere poligonale, cu ferestre pe mai mulţi pereţi, ferestre vopsite în alb şi cu ochiuri mici de geamuri. În spatele lor se întinde, cât vezi cu ochii, o grădină plină de tei, iar după perdeaua de flori de tei straluceşte în bătaia razelor de soare apa unui lac. Unul dintre copaci este cel pe care Cezara l-a strans în braţe şi i-a şoptit imaginându-şi că e iubitul ei: “te muşc”.
Dimineţile sunt cele mai frumoase. Se trezeşte brusc şi sare din pat în faţa ferestrelor, salută soarele cu un zâmbet în colţul gurii şi fuge în camera de baie. Aleargă apoi desculţă în faţa ferestrelor, se întinde şi se răsfaţă ca un copil. Deschide ferestrele iar vântul îi suflă uşor prin păr. Pielea ei cafenie tremură pe sub maioul alb. Râmâne câteva secunde cu faţa spre grădină şi zâmbeşte. De departe se aude un vals. Îşi ia repede rochia albă de pe pat şi fuge afară desculţă. Începe să alerge prin grădină chicotind. Ajunge în faţa lacului şi se aruncă în el îmbrăcată în rochie. Înoată apoi începe să stropească în jur. Se abandonează apei, curge odată cu ea stând cu faţa în sus. Un zâmbet misterios, ochii închişi, stropi pe gene, buze roşii, soarele deasupra ei. Dupa care se intinde pe iarba inalta, deschide laptopul intra pe xjocuri si cauta cele mai noi jocuri sa piarda vremea..
Dimineţile sunt cele mai frumoase. Se trezeşte brusc şi sare din pat în faţa ferestrelor, salută soarele cu un zâmbet în colţul gurii şi fuge în camera de baie. Aleargă apoi desculţă în faţa ferestrelor, se întinde şi se răsfaţă ca un copil. Deschide ferestrele iar vântul îi suflă uşor prin păr. Pielea ei cafenie tremură pe sub maioul alb. Râmâne câteva secunde cu faţa spre grădină şi zâmbeşte. De departe se aude un vals. Îşi ia repede rochia albă de pe pat şi fuge afară desculţă. Începe să alerge prin grădină chicotind. Ajunge în faţa lacului şi se aruncă în el îmbrăcată în rochie. Înoată apoi începe să stropească în jur. Se abandonează apei, curge odată cu ea stând cu faţa în sus. Un zâmbet misterios, ochii închişi, stropi pe gene, buze roşii, soarele deasupra ei. Dupa care se intinde pe iarba inalta, deschide laptopul intra pe xjocuri si cauta cele mai noi jocuri sa piarda vremea..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)