Mircea Eliade, prizonierul istoriei




Azi am terminat de citit una dintre cele mai bune cărţi care mi-au ajuns pînă acum în mînă: Mircea Eliade, prizonierul istoriei. Am aflat lucruri noi despre Eliade şi am elucidat în cele din urmă acel mister legat de interviul pe care Adrian Păunescu i l-a luat pe vremea când era profesor la Chicago. Copilăria marelui istoric al religiilor, adolescenţa, perioada din facultate se regăsesc în primele capitole ale valoroasei lucrări de doctorat editate de Florin Ţurcanu. De asemenea, am înţeles de ce Eliade a fost urmărit de trecutul lui legionar. Şi probabil voi afla mult mai multe lucruri despre acea perioadă întunecată care i-a influenţat viaţa atunci când va apărea jurnalul inedit şi în România. Conform lui Florin Ţurcanu volumul va apărea în 2018.