Visez că sunt o armată pe un câmp unde zăpada scrâșnește. Din când în când, ne fâlfâie pe deasupra o pasăre fără nume care ori și-a pierdut direcția, ori vine din altă lume, să ne-o redea nouă.
Ce asediem? Zi după zi, stăm în corturi și așteptăm. Dimineața ieșim să adunăm vreascuri. Suntem înghețați bocnă. Comandantul tace. Bem sânge de iapă. Noaptea, îi aud pe tovarășii mei cum strigă prin somn. Se viseaza bătând mingea, se visează alergând pe dealurile de la Ulan Bator. Mama, mama, sunt aici, prinde-mă, strigă prin somn.
Mingea e căpățâna unuia din dușmanii tradiționali. După ce ne săturăm de fotbal, o vom folosi drept cupă pentru a bea din ea sângele iepelor, din ce în ce mai gros acum în timpul iernii.
E iarnă. Am mai spus asta? E multă iarnă. Ce așteptăm? Comandantul tace. Cetatea pe care o asediem n-a fost văzută de nimeni, datorită cețurilor. Numai de comandant. Și el tace.
Spargem gheața care acoperă susurul izvoarelor. Acolo dedesubt dăm de apă vie. Când o bem, ne îngheață pumnii și plămînii. Totuși o bem în fiecare dimineață, după ce am adunat vreascuri. Spargem gheața și o bem.
Noaptea stelele par niste săgeți muiate în otravă. Așteptăm. Comandantul tace. În întuneric, răsuflarea iepelor îmi aduce aminte de vorbele proorocului.
Peste circa opt sute de ani, spune el, se va naște un pictor care va picta răsuflarea iepelor, iarna, în toiul nopții, lângă corturile noastre.
Ce este aceea un pictor, îl intrebăm. Proorocul ridică din umeri. Nu știe. Nu știe de unde îi vin cuvintele, gândurile. Comandantul tace. Bem în continuare sângele iepelor, din ce în ce mai puțin și mai gros. Spargem gheața. Adunăm vreascuri. E iarnă mereu.
Mama, mama, strigă Tulgun prin somn. Eu îl ascult și mă gândesc că mama lui Tulgun a murit când Tulgun avea șapte ani. În timpul zilei nu-și amintește nici măcar cum arăta. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani se va naște un pictor care o va picta pe mama lui Tulgun, așa cum îi apare în fiecare noapte, alergând după el pe dealurile înverzite de lângă Ulan Bator.
Când îl întrebăm ce este aceea opt sute de ani, ridică din umeri. Așteptăm. Comandantul privește în depărtare și tace.
Proorocul spune că peste circa opt sute de ani un pictor îmbrăcat într-un pulovăr negru pe gât va picta pasărea fără nume care fâlfâie în fiecare dimineață pe deasupra câmpului de bătălie. Ce este aceea pulovăr pe gât, întrebăm noi, dar numai ca să treacă timpul, fiindcă știm că proorocul va ridica din umeri.
Dimineața Tulgun adună vreascuri și ciripește ca o pasăre cu capul galben. Își amintește ciripitul păsărilor pe dealurile de lângă Ulan Bator la venirea primăverii. Bem sângele iepelor. Cum arăta oare mama lui Tulgun? Fiecare își dă cu presupusul. Tulgun tace. Cum putea să arate? Ca o femeie de la noi. Cozi lungi și fuste cu miros de capră.
Proorocul spune că peste circa opt sute de ani femeile nu vor mai arăta la fel, nici dealurile înverzite de lângă Ulan Bator. Uneori am chef sa-l strâng de gât pe prooroc, spune Tulgun.
Pe de altă parte, fără el, iarna asta și tacerea comandantului ar fi și mai lungă. Lasă-l să vorbească, ne mai distrăm și noi. Proorocul privește în zare și începe să necheze ca iepele.
Fiecare dintre noi poate imita la perfecție glasul câte unui animal. Tulgun, ciripitul păsărelelor de primăvară, proorocul, iepele, eu, chițăitul șobolanului de câmp, și așa mai departe. Seara, proorocul mai și cântă uneori. Cântă niște cântece pițigăiate cu glas de femeie. Sunt mama lui Tulgun, zice, băiețelul meu, să fii cuminte. Toate astea n-au nicio noimă, spune Tulgun și se ridică și iese din cort mânios.
Iese și se pișă în zăpadă lângă iepe. Îi place să facă figuri în zăpadă cu pișatul lui cald. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani se va naște un pictor care va picta figurile pe care le face Tulgun în zăpadă când se pișă noaptea lânga iepe. Dimineața privim figurile pe care le-a făcut Tulgun în zăpadă și ne întrebăm ce prevestesc. Toată ziua bea apă și sângele iepelor ca să poată să facă figuri noaptea în zăpadă cu pișatul lui cald. Așteptăm. Comandantul tace. Peste circa opt sute de ani, începe proorocul. Nimeni n-are chef să mai întrebe ceva.
Într-o bună zi dacă iarna o ține tot așa, Tulgun o să-i ia gâtul proorocului. O să-i bea sângele și o să facă figuri cu sângele lui pe zăpadă. Proorocul spune că peste circa opt sute de ani un pictor într-un pulovăr negru pe gât va picta figurile pe care le face Tulgun în zăpadă cu sângele roșu al proorocului. Proorocul nostru e nebun. Comandantul tace. Nici măcar fotbal nu avem cu ce să jucăm.
